Fulger
negru... trasnet lung
Dus pe aripi de furtuna,
Zguduind pamantul tuna,
Zarile de-abia-i ajung...
Parca zboara,
Parca-noata,-
Scuipa foc, inghite drum,
Si-ntr-un valvartej de fum
Taie-n lung padurea toata...
A trecut...
Dinspre campie,
Vuiet greu de fierarie
Se destrama in tacere...
Scade-n departare...
Piere...
*
Iar in urma-i, din tufisuri,
De prin tainice-ascunzisuri,
Se ivesc pe jumatate,
Pasarele ciufulite,
Alarmate
Si-ngrozite:
-Cine-i?...Ce-i?...Ce-a
fost pe-aici?...
Ciripesc cu glasuri mici
Cinteze si pitulici.
Doar un pui de pitigoi,
Int-un varf de fag pitic
Sta cu penele vulvoi
Si, facand pe suparatul:
-Ce sa fie? Nu-i nimic.
A trecut Acceleratul...
Balada unui greier mic
Peste
dealuri zgribulite,
Peste tarini zdrentuite,
A venit asa, deodata,
Toamna cea intunecata.
Lunga, slaba si zaluda,
Botezind natura uda
C-un manunchi de ciumafai,
Cand se scutura de ciuda,
Imprejurul ei departe
Risipeste-n evantai
Ploi marunte,
Frunze moarte,
Stropi de tina,
Guturai...
Si cum vine de la munte,
Blestemind
Si lacramind,
Toti ciulinii de pe vale
Se pitesc prin vagauni,
Iar macesii de pe cimpuri
O intimpina in cale
Cu grabite plecăciuni...
Doar pe coasta, la urcus,
Din casuta lui de huma
A iesit un greierus,
Negru, mic, muiat in tus
Si pe-aripi pudrat cu bruma:
Cri-cri-cri,
Toamna gri,
Nu credeam c-o să mai vii
Inainte de Craciun,
Ca puteam si eu s-adun
O graunta cat de mica,
Ca să nu cer imprumut
La vecina mea furnica,
Fi'ndca nu-mi da niciodata,
Si-apoi umple lumea toata
Ca m-am dus si i-am cerut...
Dar de-acus,
Zise el cu glas sfirsit
Ridicind un piciorus,
Dar de-acus s-a ispravit...
Cri-cri-cri,
Toamna gri,
Tare-s mic si necajit
Cati ca voi!
Sus,
pe gardul dinspre vie,
O găină cenuşie
Şi-un cocoş împintenat
S-au suit şi stau la sfat:
- Ia te uită, mă rog ţie,
Cât de sus ne-am înălţat!...
Şi deodată, cu glas mare,
Începură amândoi,
Să cotcodăcească-n soare:
- Nimeni-nu-mai-e-ca-noi!...
Nimeni-nu-mai-e-ca-noi!...
Dar de sus, din corcoduş,
Pitulându-se-ntre foi,
Mititel şi jucăuş,
Le-a răspuns un piţigoi:
- Câţi-ca-voi! Câţi-ca-voi!...
La Pasti
Astazi
in sufragerie
Dormitau pe-o farfurie,
Necajite si manjite,
Zece oua inrosite.
Un ou alb, abia ouat,
Cu mirare le-a-ntrebat:
- Ce va este, fratioare,
- Ce va doare?
Nu va ninge, nu va ploua,
Stati gatite-n haina noua,
Parca, Dumnezeu ma ierte,
N-ati fi oua...
- Suntem fierte!
Zise-un ou rotund si fraise
Langa pasca cu orez.
Si schimbindu-si brusc alura,
Toate-au inceput cu gura:
- Pan'la urma tot nu scap!
- Ne gateste de parada.
- Ne ciocneste cap in cap
Si ne zvarle coaja-n strada...
- Ce rusine!
- Ce dezastru!
- Preferam sa fiu omleta!
- Eu, de m-ar fi dat la closca,
As fi scos un pui albastru...
- Si eu unul violet...
- Eu, mai bine-ar fi sa tac:
Asa galben sunt, ca-mi vine
Sa-mi inchipui ca pe mine
M-a ouat un cozonac!...
Noapte de iarna
Cad
din cer mărgăritare
Pe oraşul adormit...
Plopii, umbre solitare
În văzduhul neclintit,
Visători ca amorezii
Stau de veghe la fereastră,
Şi pe marmura zăpezii
Culcă umbra lor albastră.
Iarna!... Iarna tristă-mbracă
Streşinile somnoroase,
Pune văl de promoroacă
Peste pomi şi peste case.
Scoate-o lume ca din basme
În lumini de felinare -
Umple noaptea de fantasme
Neclintite şi bizare.
Din ogeagul de cărbune
Face albă colonadă
Şi pe trunchiuri negre pune
Capiteluri de zăpadă,
Iar prin crengile cochete
Flori de marmură anină, -
O ghirlandă de buchete
Care tremură-n lumină.
Reci podoabe-n ramuri goale
Plouă fără să le scuturi,
Ici, risipă de petale,
Colo, roi uşor de fluturi...
*
Şi din valul de zăpadă,
Ca o mută arătare
Legănându-se pe stradă,
Un drumeţ ciudat răsare...
Vine cu popasuri multe,
Face-n calea lui mătănii.
Câte-odată stă s-asculte
Clopoţeii de la sănii.
Alteori uimit tresare,
Dă din mâini şoptind grăbit -
Parcă spune-o taină mare
Unui soţ închipuit...
Ca o umbră din poveste
Se strecoară-ncet, şi iar
Stă deodată fără veste
Rezemat de-un felinar.
Faţa lui se lămureşte, -
Pare-nduioşat acum...
Visător şi lung priveşte
Casele de peste drum:
Poartă mică... pomi în floare...
O fereastră luminată...
Streşini albe de ninsoare...
Toate-i par ca altădată!
Şi păreri de rău trecute
Cad pe inima-i trudită,
Ca un stol de păsări mute
Pe-o grădină părăsită:
"Bulgăraş de gheaţă rece,
Iarna vine, vara trece
Şi n-am cu cine-mi petrece...
Bulgăraş topit în foc,
Dacă n-am avut noroc!
Dacă n-am avut noroc..."
Glasul, înecat, se curmă.
Omul, şovăind în stradă,
Pleacă iar, lăsând în urmă
Pete negre pe zăpadă.
Primavara
Dupa-atata
frig si ceata
Iar s-arata soarele.
De-acum nu ne mai ingheata
Nasul si picioarele!
Cu narcisi, cu crini, cu lotusi,
Timpul cald s-apropie.
Primavara asta totusi
Nu-i decat o scorpie.
Sub cerdac, pe laurusca,
Cum trecura Babele,
A iesit un pui de musca
Sa-si usuce labele.
Pasarele migratoare
Se re-ntorc din tropice.
Gazele depun la soare
Oua microscopice.
Toata lumea din ograda
Canta fara pauza.
Doi cocosi se iau la sfada
Nu stiu din ce cauza.
Un curcan sta sus, pe-o barna,
Nu vrea sa se bucure.
Motul ii atarna
Moale ca un ciucure.
Doar Grivei, batranul, n-are
Cu ce roade oasele,
Ca de cand cu postul mare
Toate merg de-andoaselea.
Pentru cate-a tras, sarmanul,
Cui sa ceara daune?...
Drept sub nasul lui, motanul
A venit sa miaune.
Dar acum l-a prins potaia
Si-a-nceput sa-l scuture...
Peste toata harmalaia
Trece-n zbor un fluture.
Pe trotoar, alaturi salta
Doua fete vesele...
Zau ca-mi vine sa-mi las balta
Toate interesele!
Rapsodii de primavara
Sus,
prin crangul adormit,
A trecut in taina mare,
De cu noapte risipind
Siruri de margaritare
Din panere de argint,
Stol balai
De ingerasi
Cu alai de toporasi.
Primavara, cui le dai?
Primavara, cui le lasi?
II
Se-nalta abur moale din gradina.
Pe jos, pornesc furnicile la drum.
Acoperisuri vestede-n lumina
Intind spre cer ogeacuri fara fum.
Pe langa garduri s-a zvantat pamantul
Si ies gandacii-Domnului pe zid.
Ferestre amortite se deschid
Sa intre-n casa soarele si vantul.
De prin balcoane
Si coridoare
Albe tulpane
Falfaie-n soare.
Ies gospodinele
Iuti ca albinele,
Parul le flutura,
Toate dau zor.
Unele matura,
Altele scutura
Colbul din patura
Si din covor.
Un zarzar mic, in mijlocul gradinii,
Si-a rasfirat crengutele ca spinii
De frica sa nu-i cada la picioare,
Din crestet, valul subtirel de floare.
Ca s-a trezit asa de dimineata
Cu ramuri albe - si se poate spune
Ca-i pentru-ntaia oara in viata
Cand i se-ntampla-asemenea minune.
Un nor sihastru
Si-aduna-n poala
Argintul tot.
Cerul e-albastru
Ca o petala
De miozot.
III
Soare crud in liliac,
Zbor subtire de gandac,
Glasuri mici
De randunici,
Viorele si urzici...
Primavara, din ce rai
Nevisat de pamanteni,
Vii cu mandrul tau alai
Peste cranguri si poieni?
Pogorata pe pamant
In matasuri lungi de vant,
Lasi in urma, pe campii,
Galbeni vii
De papadii,
Balti albastre si-nsorite
De amat topit abia,
Si pe dealuri mucezite
Araturi de catifea.
Si pornesti departe-n sus
Dupa iarna ce s-a dus,
Dupa trena-i de ninsori
Asternuta pe colini...
Drumuri nalte de cocori,
Calauzii cei straini,
Iti indreapta an cu an
Pasul tainic si te mint
Spre tinutul diafan
Al campiilor de-argint.
Iar acolo te opresti
Si doar pasul tau usor
In omat stralucitor,
Lasa urme viorii
De conduri imparatesti
Peste albele stihii...
Primavara, unde esti?
Rapsodii de toamna
I
A trecut întâi o boare
Pe deasupra viilor,
Si-a furat de prin ponoare
Puful papadiilor.
Cu acorduri lungi de lira
I-au raspuns fânetele.
Toate florile soptira,
Întorcându-si fetele.
Un salcâm privi spre munte
Mândru ca o flamura.
Solzii frunzelor marunte
S-au zburlit pe-o ramura.
Mai târziu, o cotofana
Fara ocupatie
A adus o veste-n goana
Si-a facut senzatie:
Cica-n munte, la povarna,
Plopii si rasurile
Spun ca vine-un vânt de iarna
Rascolind padurile.
Si-auzind din departare
Vocea lui tiranica,
Toti ciulinii pe carare
Fug cuprinsi de panica...
Zvonul prin livezi coboara.
Colo jos, pe mlastina.
S-a-ntâlnit un pui de cioara
C-un bâtlan de bastina
Si din treacat îi arunca
Alta veste stranie,
C-au pornit-o peste lunca
Frunzele-n bejanie!
II
Într-o clipa, alarmate,
Ies din santuri vrabiile.
Papura pe lac se zbate
Leganându-si sabiile.
Un lastun, în frac, apare
Sus pe-un vârf de trestie
Ca sa tie-o cuvântare
În aceasta chestie.
Dar broscoii din rastoaca
Îl insulta-n pauze
Si din papura-l provoaca
Cu prelungi aplauze.
Lisitele-ncep sa strige
Ca de mama focului.
Cocostârci, pe catalige,
Vin la fata locului.
Un tântar, nervos si foarte
Slab de constitutie,
În zadar vrea sa ia parte
Si el la discutie.
Când deodata un erete,
Politai din nastere,
Peste balta si boschete
Vine-n recunoastere
Cu porunca de la centru
Contra vinovatului,
Ca sa-l aresteze pentru
Siguranta statului...
De emotie, în surdina,
Sub un snop de bozie,
O pastaie de sulcina
A facut explozie.
III
Florile-n gradini s-agita.
Peste straturi, dalia,
Ca o doamna din elita
Îsi îndreapta talia.
Trei petunii subtirele,
Farmec dând regretelor,
Stau de vorba între ele:
"Ce ne facem, fetelor?..."
Floarea-soarelui, batrâna,
De pe-acum se sperie
C-au sa-i cada în tarâna
Dintii, de mizerie.
Si cu galbena ei zdreanta
Sta-n lumina matura,
Ca un talger de balanta
Aplecat pe-o latura...
Între gâze, fara frica
Se re-ncep idilele.
Doar o gargarita mica,
Blestemându-si zilele,
Necajita cere sfatul
Unei molii tinere,
Ca i-a disparut barbatul
În costum de ginere.
Împrejur îi cânta-n saga
Greierii din flaute.
"Uf, ce lume, soro draga!"
Unde sa-l mai caute?
L-a gasit sub trei graunte
Mort de inanitie.
Si-acum pleaca sa anunte
Cazul la politie.
IV
Buruienile-ngrozite
De-asa vremi protivnice
Se vorbira pe soptite
Sa se faca schivnice.
Si cum stie-o rugaciune
Doamna masalarita,
Tot soborul îi propune
S-o aleaga starita.
Numai colo sus, prin vie,
Rumenele lobode
Vor de-acuma-n vaduvie
Sa traiasca slobode.
Vezi! de-aceea matraguna
A-nvatat un brusture
Sa le spuie-n fata una
Care sa le usture!...
Jos, pe-un vârf de campanula
Pururea-n vibratie,
Si-a oprit o libelula
Zborul plin de gratie.
Mic, cu solzi ca de balaur,
Trupu-i fin se clatina,
Giuvaer de smalt si aur
Cu sclipiri de platina.
V
Dar deodata, pe coline
Scade animatia...
De mirare parca-si tine
Vântul respiratia.
Zboara vesti contradictorii,
Se-ntretaie stirile...
Ce e?... Ce e?... Spre podgorii
Toti întorc privirile.
Iat-o!... Sus în deal, la strunga,
Asternând pamântului
Haina ei cu trena lunga
De culoarea vântului,
S-a ivit pe culme Toamna,
Zâna melopeelor,
Spaima florilor si Doamna
Cucurbitaceelor...
Lung îsi flutura spre vale,
Ca-ntr-un nimb de glorie,
Peste solduri triumfale
Haina iluzorie.
Apoi pleaca mai departe
Pustiind cararile,
Cu alai de frunze moarte
Sa colinde zarile.
